In life creativity rulez the day!
In life creativity rulez the day!
joi, 21 iulie 2011
joi, 7 iulie 2011
Din rău în mai rău: avem rezultate...pe sistem!
Vai de capul nostru ce am ajuns! Rezultatele dezastruoase de la bac nu ar trebui să mai mire pe nimeni, având în vedere că învățământul nostru e buctat de ani de zile, iar de când stăm sub umbrele portocalii - a se înțelege, nu fac discriminări politice, acesta e adevărul - mai rău ne plouă. Și cum să fie altfel, când tocmai zilele trecute mi-am petrecut vreo 4 ceasuri ale zilei stând la o coadă infernală (pentru a cita pe cineva din sală), pentru a-mi corecta greșelile de pe fișa de înscriere la un nenorocit de examen, evident nu făcute de mine, ci tocmai de cei care ar fi trebuit să aibă grijă la cum sunt trecuți candidații în calculator. Cei care au stat la coadă au fost cei cu...erorile. Din moment ce sala era plină, este clar că cei care erau responsabili cu fișele au dormit! O biată femeie se ocupa de toți candidații. Mă gândesc în ce hal o fi ajuns acasă, din moment ce lua în primire câte 150 de oameni pe zi, dacă nu mai mult. De parcă azi, în secolul vitezei și al informaticii, o școală - nu mai zic care - ar deține un singur calculator. Haos total pentru salarii de nimic și rezultate pe măsură. Îmi pare rău dacă nu ne-am făcut meseria cum trebuie, noi dascălii, și din cauza noastră au căzut la datorie atâția viitori eminenți absolvenți de universitate. Dar nu știu cum să zic, pe vremea când dădeam eu bacul aveam ceva lecturi la portofoliu, nefiind o tocilară, ba chiar o rebelă. Și am trecut primul test important al vieții cu brio. Fără fițuici, fără camere de filmare, fără talk-showuri interminabile despre același subiect! Și totuși, fără diploma cumpărată, iacă unde am ajuns...să depun dosare peste dosare, să stau la ședințe publice mai rele ca războaiele mondiale unde certurile ca între țațe nu se mai termină, toate pentru un post de...respectabil dascăl....poate e frustrare tot ce scriu aici...dar și frustrările se nasc până la urmă din lipsuri și nedreptăți...
sâmbătă, 11 iunie 2011
dare or not? only forever...
Am vazut zilele trecute un film (Jeux d enfants) care cel puțin pe mine nu m-a impresionat. Ideea este că toți prietenii îl laudă, că wow ce super e, că e altfel, așa și pe dincolo etc. Adevărul e că nu am nimic contra lui, nu vreau să fiu o înverșunată doar așa din ideea de a scrie ceva. Pur și simplu nu mi-a plăcut. Actori ok - pe Marion Cotillard am vazut-o superbă în La vie en rose - iar protagonistul perfect de drăguț pentru un film romantic. Nu sunt absurdă, happy-end-urile nu mă atrag neapărat, prefer un sfârșit bun, plin de substanță. Ideea e că, fiind o romantică foarte convinsă, romantismul din film nu m-a convins deloc. Doi tineri, prieteni din copilărie, încep un joc prostesc, un fel de provocare, mai mult decât adevăr, care îi va ține toată scurta lor viață. Și astfel trec anii, cei doi fac nebunii de invidiat de cei plictisiți de viața lor comună, dar ajungă să petreacă câteva ore împreună odată la câțiva ani, doar din cauza pariului. Lumea se învârte rapid în jurul lor, cei doi se căsătoresc, dar nu unul cu altul, cum fiecare visător s-ar aștepta, ci se îndepărtează penibil de cuplul pe care l-ar fi putut forma. Poate că cei doi fug iremediabil de acea necăjitoare singurătate în doi, de sinuosul drum al monotoniei conjugale. În fine, merită totuși să trăiești nefericit dorindu-ți fericirea pe care o ai la doi pași și pe care liniștit o poți prinde de mână de peste drum? Sau tocmai acesta e paradoxul, de a fi fericit prin absența a ceea ce îți dorești atât de mult, știind că poți avea, dar totuși te provoci de a rezista în fața ispitei. Cei doi sfârșesc prin a se sinucide într-un mod pe cât de emoționant touși - prinși îmbățișați într-o structură de beton, practic zidiți - pe atât de terifiant. Din același joc stupid, aceleași provocări. Poate că sunt eu de vină că nu mi-a plăcut filmul. Poate că nu am curajul de a trăi asemenea provocări. Știu doar că odată ce iubirea m-a prins de guler, subtil sau brutal, nu îi mai dau drumul, pentru că tocmai iubirea pe care o pot ține zilnic de mână mă face să mă simt copil. Nu vreun joc, nu vreun vis...
marți, 24 mai 2011
Din lipsă totală de inspirație (uf!)
Azi penița, sau mai modern, tastatura, nu vrea să scrie. Bobițele de gânduri nu vor să mai picure pe altarul artei și al cuvântului. Această pustietate doare. O simt în brațe, în vârful unghiilor vopsite în roșul absurd al cochetăriei, în locul unde inima se întâlnește cu sufletul. Ce să îi fac, nu vrea și gata! Creionul s-a tocit, buzele s-au uscat, ochii s-au închis. Rămân doar urechile să cheme timid oaza de cuvinte, aduse pe unduirile suave ale muzicii. Brusc îmi amintesc de o carte. O carte mult iubită, pe care o țin strâns ascunsă în podgoriile fertile ale iubirii mele aprinse față de CUVÂNT. O carte veche, considerată siropoasă de unii, dar adorată și genială pentru mine! O carte născută din întrebări, din încercările chinuite de a înțelege hora amăgitoare iscată între IUBIRE, VIAȚĂ și MOARTE. ”Wuthering Heights” sau ”La răscruce de vânturi” ( o traducere, zic eu, ușor în afara ideii principale a romanului), Emily Bronte (scuzați litera O, nu mai am răbdarea să caut simboluri pe tastatură)...Și îmi vine în minte un cântec...care parcă vine din altă lume...i-auzi magia versului...
Out on the wiley, windy moors
We d roll and fall in green
You had a temper, like my jealousy
Too hot, too greedy
How could you leave me?
When I needed to posses you? I hated you, I loved you too...
Bad dreams in the night
They told me I was going to lose the fight
Leave behind my wuthering, Wuthering heights
Heathcliff, its me, Cathy, come home
I am so cold, let me in-a-your window!
Oh it gets dark, it gets lonely
On the other side from you
I pine a lot, I find the lot
Falls through without you
I am coming back love, cruel Heathcliff, my one dream
My only Master
Too long I roam in the night
I am coming back to his side to put it right
I am coming home to wuthering
Wuthering Heights!
...promit să revin cu detalii despre carte....cu citate...nu mă pot abține:)
Out on the wiley, windy moors
We d roll and fall in green
You had a temper, like my jealousy
Too hot, too greedy
How could you leave me?
When I needed to posses you? I hated you, I loved you too...
Bad dreams in the night
They told me I was going to lose the fight
Leave behind my wuthering, Wuthering heights
Heathcliff, its me, Cathy, come home
I am so cold, let me in-a-your window!
Oh it gets dark, it gets lonely
On the other side from you
I pine a lot, I find the lot
Falls through without you
I am coming back love, cruel Heathcliff, my one dream
My only Master
Too long I roam in the night
I am coming back to his side to put it right
I am coming home to wuthering
Wuthering Heights!
...promit să revin cu detalii despre carte....cu citate...nu mă pot abține:)
luni, 23 mai 2011
Găsite între pagini...
Numai foamea și
pierderea libertății pot degrada o ființă umană. (Marin
Preda, Cel mai iubit dintre pământeni)
pierderea libertății pot degrada o ființă umană. (Marin
Preda, Cel mai iubit dintre pământeni)
duminică, 22 mai 2011
luni, 16 mai 2011
Teenage word drops...
(interview made by Jessica, interviewed- Rebeca)
1.Cum ti se pare tie Scoala
din Baiut?
din Baiut?
“Educativa,
putin cam dezordonata si galagioasa, dar poti invata in ea”
putin cam dezordonata si galagioasa, dar poti invata in ea”
2.Ce te-a impresionat
cel mai mult in aceasta scoala?
cel mai mult in aceasta scoala?
“Este greu…nimic in mod
special…”
special…”
3.O excursie facuta cu
scoala, cu clasa? Una de neuitat, mai speciala…
scoala, cu clasa? Una de neuitat, mai speciala…
“O iesire simpla…nu ar
fi de “neuitat”
fi de “neuitat”
4.Unde?
“Prin comuna”
5.Cum ti se par
profesorii din scoala?
profesorii din scoala?
“Nu destul de
autoritari, dar veseli, competenti. Imi face placere sa invat impreuna cu ei”
autoritari, dar veseli, competenti. Imi face placere sa invat impreuna cu ei”
6.Dar colegii?
“Cu jumatate din ei ma
inteleg bestial. In general cu fetele, foarte putini baieti. Cealalta jumatate
enervanti, galagiosi, dar distractivi”
inteleg bestial. In general cu fetele, foarte putini baieti. Cealalta jumatate
enervanti, galagiosi, dar distractivi”
7.Spectacole…banchete,
distractii…? Au fost? Sunt?
distractii…? Au fost? Sunt?
“De ziua copilului.
Acum cateva zile la ora de limba engleza. A fost foarte distractiv”
Acum cateva zile la ora de limba engleza. A fost foarte distractiv”
8.Materiile tale
preferate…
preferate…
“Limba romana si
biologia”
biologia”
9.De ce astea? Ti se
par mai usoare, sau din cauza profesorului?
par mai usoare, sau din cauza profesorului?
“Limba romana mi se
pare o materie foarte interesanta si usoara, biologia in schimb din cauza
profesorului, este ok”
pare o materie foarte interesanta si usoara, biologia in schimb din cauza
profesorului, este ok”
10.Ai avut vreodata
conflicte cu profesorii?
conflicte cu profesorii?
“Da. O singura data”
11.De obicei,
profesorii sunt agresivi cu voi, elevii?
profesorii sunt agresivi cu voi, elevii?
“Nu. In nici un caz”
12.Prostioarele alea
micute pe care voi le faceti, sunt pedepsite?
micute pe care voi le faceti, sunt pedepsite?
“Asa si asa. Se mai iarta”
13.De catre cine?
“Diriginta atentioneaza
mai mult. Restul profesoriilor atentioneaza cu note de 2”
mai mult. Restul profesoriilor atentioneaza cu note de 2”
14.Cand sunteti
pedepsiti, sufera “toti pentru unul, si unul pentru toti” sau doar cel aflat in
cauza?
pedepsiti, sufera “toti pentru unul, si unul pentru toti” sau doar cel aflat in
cauza?
“Mai mult doar cel
aflat in cauza”
aflat in cauza”
15.Atunci cand gresiti
unui profesor, invatator sau diriginte, va cereti scuze?
unui profesor, invatator sau diriginte, va cereti scuze?
“De cele mai multe
ori…da…”
ori…da…”
16.Scuzele sunt
acceptate? Sau totusi ramane o nota scazuta?
acceptate? Sau totusi ramane o nota scazuta?
“Scuzele sunt
acceptate”
acceptate”
17.Exista vreun
professor/profesoara caruia sa ii poti vorbi deschis? Ii spui orice, indiferent
daca este legat de scoala sau nu.
professor/profesoara caruia sa ii poti vorbi deschis? Ii spui orice, indiferent
daca este legat de scoala sau nu.
“Nu. Din pacate nu”
18.Exista colegi/colege
care se “dau mari si tari” inaintea ta?
care se “dau mari si tari” inaintea ta?
“Mda…ceva de genul…”
19.Crezi ca si sunt?
“Nu”
20.Astepti sa pleci din
scoala asta?
scoala asta?
“Da”
21. De ce?
“Vreau sa se termine
anii, sa merg mai departe si sa imi construiesc un viitor”
anii, sa merg mai departe si sa imi construiesc un viitor”
duminică, 15 mai 2011
HAI LA MUZEU!
Cu ocazia Zilei Internaționale a Muzeelor, în Baia Mare, pe data de 14 mai, toate muzeele din oraș au fost deschise publicului larg, intrarea la expozitii si manifestari fiind gratuită. Includem aici Muzeul de Mineralogie, Muzeul de Istorie si Arheologie, Muzeul de Arta, Muzeul de Etnografie si Planetariul. Toate au fost deschise inclusiv noaptea, fiind declarată o noapte a muzeelor tipic băimăreană, cu torte aprinse, spectacole de teatru, parada de costume, expozitii etc. În sfârșit am simțit că orașul respiră artă, spiritualitate, creație. Sper doar ca și băimărenii care pur și simplu au umplut muzeele să fi simțit la fel și nu să fi venit doar de formă, așteptând mici și bere gratis sau cine știe ce alte nimicuri, cum ne-am obișnuit prea prost să primim doar pentru a le face pe plac unora. Am fost deosebit de plăcut surprinsă de modul în care a fost renovat Muzeul de Artă, domnul director Alexa primindu-ne cu deosebită căldură, iar exponatele fiind prezentate într-un mod mai mult decât artistic. Încăperile miroseau a cultură și am avut senzația că nu îmi ajung plămânii ca să inspir tooată această atmosferă atât de plăcută. Sălile, până nu demult goale, ale muzeelor din oraș, vibrau acum de viață, de curiozitate, de admirație și multă inspirație! Pe fețele vizitatorilor am citit plăcerea de a evada din lumea prea murdară a cotidianului și de a se propaga în alte universuri paralele, ale trecutului, ale culorilor, ale misterelor universului și pământului, ale tradițiilor și obiceiurilor. Am pășit în alt timp și spațiu. Doar o afirmație a unui concetățean de-al meu care se afla undeva în spate în drumul spre muzeu m-a făcut să mă întristez: ”Și când te gândești că nu am fost niciodată aici, deși locuiesc în Baia Mare de 40 de ani!”. Sper că domnul în cauză și nu numai a făcut un prim pas nu pentru a căuta distracție, ci un altfel de plăcere, pur personală și spirituală, și în același timp atât de colectivă, deoarece muzeele vorbesc despre noi într-o liniște supremă! Sper că această minunată zi nu a fost pentru tineri un motiv de a fi din nou fashion (ceea ce din păcate am observat la unii) într-un stil mediocru, materialist, ci un bun pretext de a se culturaliza! Sper ca de acum înainte să nu mai găsesc din nou încăperile muzeelor goale, cum de multe ori le-am aflat, afundate într-o tăcere mormântală, deranjată doar uneori de tusea sau mirarea unui vizitator rătăcit pe acolo...
Multumesc Domnului (Chereches)
Într-un sfârșit avem și noi, băimărenii, primar. Dupa lupte politice fără sens, după ce ne-am ales cu un fost primar-pușcăriaș, Baia Mare, sper, a ieșit la lumină. Peste 18.000 de băimăreni l-au votat pe Cătălin Cherecheș, care probabil prin șarmul său de necontestat și abilitățile comunicative a reușit să ne convingă. Poate că acest scurt post trebuia să iasă chiar după aflarea rezultatelor, când știrea încă mai era caldă, proaspăt scoasă din cuptorul mereu aprins al mass-mediei, dar am preferat să meditez mai întâi, să mai întreb, să mai verific motivele pentru care noul primar este dl Chereches. Nu cred că există băimărean, poate în afară de cei din jurul noului-ales, care să bage mâna în foc pentru el. Nici eu. Am fost destul de sceptică mergând la vot, mă simțeam mai ceva ca și bietul Cetățean Turmentat, zici că băusem câteva duști bune. Asta e, situația în țară ne ține în continuare într-o beție continuă, de nu mai știm nici pe ce parte să îmbrăcăm cămașa. Bietul civil merge la vot ca la îngropăciune, neștiind dacă ștampila pusă într-un colț sau altul îi va aduce bine sau rău. Din nefericire, în istoria noastră zbuciumată răul predomină așa că e și normal să fim mereu cu semnul întrebării deasupra capului. Pot să afirm că noul primar a câștigat și cu ajutorul Domului. O fi pus Cel de Sus o vorbă bună și pentru el la votanți. O fi fost mai mult ca sigur preferatul Său, din moment ce Cherecheș a știut cum să vorbească cu oamenii, cum să fie în jurul lor. O campanie electorală de factură americană, very open minded să zicem așa, ceea ce e un plus. Bravo lui! Doar în cele sfinte scrie clar: Iubește-ți aproapele! Să vedem dacă domnul Cherecheș va dovedi că dragostea sa de oameni e una imensă, atât de puternică încât să uite de propriile sale interese și să pună binele public mai presus de dorințe de înavuțire și afirmare.
Și acum, din moment ce fiecare avem dreptul să ne punem măcar o dorință când suflăm în lumânare (am suflat într-o grămadă, dar tot degeaba, ca tot românul), voi pune și eu una, care sper ca bunul domn primar să o îndeplinească într-un viitor cât mai apropiat, dacă e posibil: Faceți ceva cu cartierul, atît de faimosul, aclamatul, mirobolantul ”Hatvan”. Nu vrem să se construiască aici doar blocuri peste blocuri! Vrem drumuri mai bune, ceva verdeață (rectific, multă, foarte multă verdeață - pomi, flori etc) că ne asfixiem de atâta ciment comunist și pe cât posibil -știu că ați promis - rezolvarea situației unora dintre vecinii noștri mai tuciurii - nu fac discriminări! - pentru a ne putea păstra cartierul într-o stare cât de cât onorabilă! Toate cele bune! ...doar o băimăreancă (de când mă știu)
sâmbătă, 7 mai 2011
joi, 5 mai 2011
Cheia succesului: comunicarea!
Am participat de curând, în calitate de cadru didactic (tânăr, plin de speranță, dornic să învețe etc.) la un curs de formare profesională. Până aici, nimic ieșit din comun, din moment ce a participa la un asemenea seminar este ceva obișnuit pentru fiecare om dornic să se perfecționeze. Ceea ce m-a mirat a fost faptul că acest curs a fost gratuit, cel puțin pentru noi, personalul didactic. Uite că ministerul nostru de nimic mai mișcă din când în când, în ciuda aparențelor. Bine, mulțumită UE, că altfel ar fi vai și amar de noi! Am recâștigat astfel speranța aproape pierdută, la o vârstă atât de fragedă (să îți pierzi speranța la 25 de ani e de-a dreptul nemilos din partea soartei!), că mai există speranțe și pentru țara noastră, pentru cultură și mai ales pentru generațiile care vor veni. Școala nu înseamnă numai cazuri de delincvență juvenilă, de profesori frustrați, de lipsă de interes față de tot ceea ce înseamnă cunoștințe. Descopăr zi de zi, profesând într-o astfel de instituție de învățământ, că există și copii talentați, dornici să cunoască, să știe, să descopere, precum și colegi altruiști, pregătiți pentru munca în echipă, capabili și bine pregătiți.
Astfel, cursul la care am fost prezentă se numește ”Dezvoltarea profesională a cadrelor didactice prin activități de mentorat”, care face parte din proiectul cu același nume. Acesta este selectat în cadrul Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 (POS DRU) și finanțat din Fondul Social European. Proiectul este derulat pe o perioadă de trei ani (2008-2011), fiind implementat în parteneriat cu Educația 2000+ Consulting și Millenium Design Group. Proiectul își propune să desfășoare activități de mentorat la nivelul școlii, contribuind astfel în mod direct la îmbunătățirea calificării cadrelor didactice și a formatorilor și acordându-le acestora un sprijin semnificativ în carieră. Obiectivul general al proiectului este de a asigura accesul la un învățământ de calitate pentru elevii din localitățile defavorizate prin intermediul dezvoltării profesionale continue a cadrelor didactice din învățământul obligatoriu. Un demers bine venit, spun eu, având în vedere faptul că, din păcate, calitatea reală a învățământului a scăzut dramatic în ultimii ani, în special datorită reformelor haotice, a schimbărilor repetate de legi și a unui sistem obosit, care prea puțin favorizează continuitatea cadrelor didactice, motivarea absolvenților și a celor deja angrenați în el, precum și crearea de condiții elevilor, ajungându-se din păcate la desființări de școli - care au ca rezultat impunerea navetei, uneori mult prea obositoare pentru cei mici- și spații insuficient adaptate procesului.
Am invățat în cadrul proiectului să muncesc în echipă, descoperind că a comunica este deosebit de important pentru a realiza lucruri bune, utile și interesante. Mi-am întărit ideea că rolul profesorului e de a stimula în primul rând dorința de învățare și de autocunoaștere a elevilor. Educația în școală trebuie să vizeze ansamblul personalității elevului, atât din punct de vedere cultural, cât și afectiv, motivațional, volitiv, atitudinal, să-i susțină eforturile, să-i lărgească interesele, să-i optimizeze procesul de învățare. Am învățat că există educatori, învățători și profesori buni, oameni iubitori, implicați în ceea ce fac. Consider că în cadrul unor asemenea cursuri nu informațiile sunt temelia, ci oamenii, factorul uman care însuflețește fiecare activitate. Ar fi păcat ca tot ceea ce aceștia au construit, unii în zeci de ani, să nu aibă ecou în viitor! E timpul să investim în oameni, nu în ministere, nu în guverne, nu în politică și jocuri murdare de culise, nu în afaceri de miliarde de euro! După cum spunea Valeriu Sterian, ”Nimic fără oameni...”...
Astfel, cursul la care am fost prezentă se numește ”Dezvoltarea profesională a cadrelor didactice prin activități de mentorat”, care face parte din proiectul cu același nume. Acesta este selectat în cadrul Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013 (POS DRU) și finanțat din Fondul Social European. Proiectul este derulat pe o perioadă de trei ani (2008-2011), fiind implementat în parteneriat cu Educația 2000+ Consulting și Millenium Design Group. Proiectul își propune să desfășoare activități de mentorat la nivelul școlii, contribuind astfel în mod direct la îmbunătățirea calificării cadrelor didactice și a formatorilor și acordându-le acestora un sprijin semnificativ în carieră. Obiectivul general al proiectului este de a asigura accesul la un învățământ de calitate pentru elevii din localitățile defavorizate prin intermediul dezvoltării profesionale continue a cadrelor didactice din învățământul obligatoriu. Un demers bine venit, spun eu, având în vedere faptul că, din păcate, calitatea reală a învățământului a scăzut dramatic în ultimii ani, în special datorită reformelor haotice, a schimbărilor repetate de legi și a unui sistem obosit, care prea puțin favorizează continuitatea cadrelor didactice, motivarea absolvenților și a celor deja angrenați în el, precum și crearea de condiții elevilor, ajungându-se din păcate la desființări de școli - care au ca rezultat impunerea navetei, uneori mult prea obositoare pentru cei mici- și spații insuficient adaptate procesului.
Am invățat în cadrul proiectului să muncesc în echipă, descoperind că a comunica este deosebit de important pentru a realiza lucruri bune, utile și interesante. Mi-am întărit ideea că rolul profesorului e de a stimula în primul rând dorința de învățare și de autocunoaștere a elevilor. Educația în școală trebuie să vizeze ansamblul personalității elevului, atât din punct de vedere cultural, cât și afectiv, motivațional, volitiv, atitudinal, să-i susțină eforturile, să-i lărgească interesele, să-i optimizeze procesul de învățare. Am învățat că există educatori, învățători și profesori buni, oameni iubitori, implicați în ceea ce fac. Consider că în cadrul unor asemenea cursuri nu informațiile sunt temelia, ci oamenii, factorul uman care însuflețește fiecare activitate. Ar fi păcat ca tot ceea ce aceștia au construit, unii în zeci de ani, să nu aibă ecou în viitor! E timpul să investim în oameni, nu în ministere, nu în guverne, nu în politică și jocuri murdare de culise, nu în afaceri de miliarde de euro! După cum spunea Valeriu Sterian, ”Nimic fără oameni...”...
marți, 3 mai 2011
Animal Planet
Living in a cage of broken sorrow, we drag our living through this world, trying to find answers to the eternal question of existence...curiosity is our little space to freedom...searching the cold steel of the gates we see the shadow of the sun and we still wonder...are we miracles of life or simply inhabitants of a cruel and prisoned animal planet?
luni, 2 mai 2011
miercuri, 27 aprilie 2011
Comunismul...tot mai in floare...
Traim intr-o tara comunista din toate punctele de vedere. Suntem stransi din ce in ce mai puternic parca de o mana invizibila in chingile unui totalitarism jegos, mascat de iluzia abjecta si patetica a libertatii, a ”sfintei” democratii. Din pacate vremurile tulburi in care traim ne impaienjenesc ochii, nu ne mai lasa sa vedem macar pacla unui viitor luminos...Am citit pe un site cultural pe care recunosc ca il vizitez cat de des pot o scrisoare recenta venita din partea unui cunoscut om de cultura roman, Nicolae Breban...sincer articolul lui m-a impresionat, dat fiind ca zilnic sunt martora decaderii noastre...a decaderii valorilor, a moralei și a inlocuirii lor cu orice numai cu principii curate nu...Scriitorul este acuzat de colaborare cu Securitatea...dar ma intreb, cati din cei care sunt la carma tarii azi nu au avut de a face cu acest organ al Statului? si mai mult de atat, crimele si nesimtirile din prezent cine le va plati? Presa sare si acuza, de multe ori din pacate fara sa si cerceteze, sa aduca dovezi clare...iar tipetele ei, in multe cazuri, nu sunt decat soapte neinsemnate si mincinoase...putini sunt jurnalistii care dezvaluie adevarul nu dintr-o placere sadica de a face rau ci din dorinta de a a face DREPTATE! prea putini...http://www.caietesilvane.ro/indexcs.php?cmd=articol&idart=1346
marți, 26 aprilie 2011
Spiritul sarbatorilor
...pare ca incepe sa moara, din ce in ce mai mult. Oare lumea asta plina de kitsch sa fie de vina? sau pierederea inocentei? in copilarie fiecare sarbatoare religioasa era asteptata cu infrigurare...acum cei mai multi dintre noi trebuie sa insistam pt a gasi ceva-ul atat de sacru, atat de profund...
vineri, 22 aprilie 2011
miercuri, 13 aprilie 2011
duminică, 10 aprilie 2011
sâmbătă, 9 aprilie 2011
vineri, 8 aprilie 2011
Proiecte olandeze in Tara Lapusului
Sistemul românesc de
învățământ este la pământ, despre infrastructură nu mai vorbim, dar slavă
Domnului, avem cine să ne ajute! De aproape 20 de ani, Fundația ”Helpting
Roemenie” din Oudewater, Olanda, operează cu succes în școlile din comunele și
satele aparținând Țării Lăpușului. Am avut ocazia de a discuta la Preluca Nouă
cu trei voluntari inimoși din cadrul acestei fundații, prezenți aici în luna
octombrie pentru a crea elevilor de la Școala generală din localitate condiții
mai bune și mai igienice în care să își desfășoare activitățile de învățare și
formare.
învățământ este la pământ, despre infrastructură nu mai vorbim, dar slavă
Domnului, avem cine să ne ajute! De aproape 20 de ani, Fundația ”Helpting
Roemenie” din Oudewater, Olanda, operează cu succes în școlile din comunele și
satele aparținând Țării Lăpușului. Am avut ocazia de a discuta la Preluca Nouă
cu trei voluntari inimoși din cadrul acestei fundații, prezenți aici în luna
octombrie pentru a crea elevilor de la Școala generală din localitate condiții
mai bune și mai igienice în care să își desfășoare activitățile de învățare și
formare.
Astfel, Jasper van der Wind, Jan
Verkheul și Cees Nap sunt voluntari ai acestei fundații de mai mult de două
decenii și recunosc că tot ceea ce realizează în cadrul acesteia o fac cu
pasiune, dăruire și căldură umană. Cees Nap, administrator al unei fabrici din
Oudewater în cadrul căreia lucrează persoane cu dizabilități fizice, recunoaște
că și-a început munca acolo, oferind sfaturi muncitorilor și încercând să
găsească soluții pentru a le crea acestora condiții mai bune de lucru. Cu
timpul, Jasper, Jan și Cees au devenit membri ai fundației care a avut încă de
la începuturile sale, de prin 1992, scopul de a ajuta copiii din școlile
românești, de a le crea condiții cât mai igienice de învățare, lucru realizat
în colaborare cu părinții și sătenii localităților în care au operat. Lucrările
fundației au început în Dămăcușeni, unde s-au ocupat de instalațiile sanitare
în special și de iluminatul instituției. Apoi au urmat Berchez, Vima Mică,
localități din jurul orașului Târgu Lăpuș, ocazie cu care au colaborat cu
primarul orașului, Dumitru Leșe etc. În comuna Copalnic Mănăștur, unde au avut
și cele mai multe intervenții, olandezii au început lucrul încă din 1996, în
Preluca Veche, prin colaborarea cu Ioan Pop, directorul Școlii cu clasele
I-VIII Copalnic Mănăștur, unde au
schimbat mobilierul și s-au ocupat de reabilitarea interioară a clădirii, apoi
Rușor, Lăschia, Cărpiniș, Valea Arinului, Curtuiușul Mic și în prezent Preluca
Nouă, unde construiesc grupul social și încălzirea centrală, la care suportă
cheltuielile materialelor. Pe lista următoarelor proiecte urmează, în viitorul
apropiat, reabilitarea școlilor din Copalnic, Copalnic Mănăștur, Libotin, Costeni
și posibil grădinița din Lăpușul Românesc.
Verkheul și Cees Nap sunt voluntari ai acestei fundații de mai mult de două
decenii și recunosc că tot ceea ce realizează în cadrul acesteia o fac cu
pasiune, dăruire și căldură umană. Cees Nap, administrator al unei fabrici din
Oudewater în cadrul căreia lucrează persoane cu dizabilități fizice, recunoaște
că și-a început munca acolo, oferind sfaturi muncitorilor și încercând să
găsească soluții pentru a le crea acestora condiții mai bune de lucru. Cu
timpul, Jasper, Jan și Cees au devenit membri ai fundației care a avut încă de
la începuturile sale, de prin 1992, scopul de a ajuta copiii din școlile
românești, de a le crea condiții cât mai igienice de învățare, lucru realizat
în colaborare cu părinții și sătenii localităților în care au operat. Lucrările
fundației au început în Dămăcușeni, unde s-au ocupat de instalațiile sanitare
în special și de iluminatul instituției. Apoi au urmat Berchez, Vima Mică,
localități din jurul orașului Târgu Lăpuș, ocazie cu care au colaborat cu
primarul orașului, Dumitru Leșe etc. În comuna Copalnic Mănăștur, unde au avut
și cele mai multe intervenții, olandezii au început lucrul încă din 1996, în
Preluca Veche, prin colaborarea cu Ioan Pop, directorul Școlii cu clasele
I-VIII Copalnic Mănăștur, unde au
schimbat mobilierul și s-au ocupat de reabilitarea interioară a clădirii, apoi
Rușor, Lăschia, Cărpiniș, Valea Arinului, Curtuiușul Mic și în prezent Preluca
Nouă, unde construiesc grupul social și încălzirea centrală, la care suportă
cheltuielile materialelor. Pe lista următoarelor proiecte urmează, în viitorul
apropiat, reabilitarea școlilor din Copalnic, Copalnic Mănăștur, Libotin, Costeni
și posibil grădinița din Lăpușul Românesc.
Pentru astfel de acțiuni este nevoie
într-adevăr de sume mari de bani. Străinii se pare se dovedesc astfel mai
inventivi decât noi și poate mai darnici, din moment ce fundația a reușit să
suporte asemenea lucrări doar din donații. Cei care lucrează în școlile
românești, precum cei trei olandezi cu care am discutat, sunt toți voluntari,
fac această muncă de bunăvoie, iar fundația le plătește doar drumul până în
România. Astfel, Cees a recunoscut că banii se strâng greu, dar nu imposibil.
Astfel, ei primesc, printre altele, portocale de la diferiți sponsori, pe care
mai apoi le vând, cu 3 euro 10 portocale, de exemplu. De asemenea, organizează
concerte în diferite biserici, unde se strâng destul de mulți bani și de
asemenea primesc ajutoare de la particulari, în special, sau de la unele
companii dornice de a face un bine. De asemenea, ei adună mobilier de
calitate de la școlile din Olanda care
intră în renovare și le aduc în România pentru a le utiliza. Pentru proiectul
din Preluca Nouă de exemplu, se pare că s-au cheltuit în jur de 9000 de euro, o
sumă deloc neglijabilă, manopera fiind suportată și de Primăria Copalnic
Mănăștur și de localnici.
într-adevăr de sume mari de bani. Străinii se pare se dovedesc astfel mai
inventivi decât noi și poate mai darnici, din moment ce fundația a reușit să
suporte asemenea lucrări doar din donații. Cei care lucrează în școlile
românești, precum cei trei olandezi cu care am discutat, sunt toți voluntari,
fac această muncă de bunăvoie, iar fundația le plătește doar drumul până în
România. Astfel, Cees a recunoscut că banii se strâng greu, dar nu imposibil.
Astfel, ei primesc, printre altele, portocale de la diferiți sponsori, pe care
mai apoi le vând, cu 3 euro 10 portocale, de exemplu. De asemenea, organizează
concerte în diferite biserici, unde se strâng destul de mulți bani și de
asemenea primesc ajutoare de la particulari, în special, sau de la unele
companii dornice de a face un bine. De asemenea, ei adună mobilier de
calitate de la școlile din Olanda care
intră în renovare și le aduc în România pentru a le utiliza. Pentru proiectul
din Preluca Nouă de exemplu, se pare că s-au cheltuit în jur de 9000 de euro, o
sumă deloc neglijabilă, manopera fiind suportată și de Primăria Copalnic
Mănăștur și de localnici.
Legat de ospitalitatea specific
românească, olandezii sunt încântați, considerând că oamenii au o atitudine
pozitivă față de munca lor. Ei mi-au destăinuit de asemenea că preferă să fie
cazați în mijlocul unei numeroase familii de români decăt să locuiască la
hotel, iar munca alături de oameni îi bucură. Preferata lor, dintre
delicatesele naționale, rămâne...țuica, care are un gust mai bun băută la o
poveste cu localnicii! De asemenea, la rugămintea mea de a face o comparație
între sistemul de educație românesc și cel olandez, Cees recunoaște că în țara
lalelelor condițiile sunt infinit mai bune, dar că nivelul de învățământ la noi
e mult mai bun, se face școală adevărată, copiii fiind mult mai bine pregătiți
din punct de vedere intelectual. Voluntarii nu au uitat să le facă bucurii
copiiilor din școlile pe unde au trecut, dăruindu-le, ultima dată, mingi de
tenis și alte jucării. Ei au mai dăruit de asemenea și hârtie specială pentru
origami unor grădinițe la care au lucrat. Într-adevăr, copiii din școlile
noastre primesc astfel un bun exemplu de ceea ce înseamnă omenia, prietenia și
spiritul voluntar, asta ca o adăugare la faptul că aleșii noștri au uitat de
mult ce înseamnă aceste noțiuni!
românească, olandezii sunt încântați, considerând că oamenii au o atitudine
pozitivă față de munca lor. Ei mi-au destăinuit de asemenea că preferă să fie
cazați în mijlocul unei numeroase familii de români decăt să locuiască la
hotel, iar munca alături de oameni îi bucură. Preferata lor, dintre
delicatesele naționale, rămâne...țuica, care are un gust mai bun băută la o
poveste cu localnicii! De asemenea, la rugămintea mea de a face o comparație
între sistemul de educație românesc și cel olandez, Cees recunoaște că în țara
lalelelor condițiile sunt infinit mai bune, dar că nivelul de învățământ la noi
e mult mai bun, se face școală adevărată, copiii fiind mult mai bine pregătiți
din punct de vedere intelectual. Voluntarii nu au uitat să le facă bucurii
copiiilor din școlile pe unde au trecut, dăruindu-le, ultima dată, mingi de
tenis și alte jucării. Ei au mai dăruit de asemenea și hârtie specială pentru
origami unor grădinițe la care au lucrat. Într-adevăr, copiii din școlile
noastre primesc astfel un bun exemplu de ceea ce înseamnă omenia, prietenia și
spiritul voluntar, asta ca o adăugare la faptul că aleșii noștri au uitat de
mult ce înseamnă aceste noțiuni!
joi, 7 aprilie 2011
eliberare...
sunt fericita ca natura inca isi urmeaza drumul ei peren, in ciuda enormitatilor lumii...in ciuda cancanurilor, a cautatorilor de marsavii si a poluatorilor de tot felul, fizici si mentali...am descoperit drumuri neumblate, pe unde caprioara inca isi mai dezmiarda puiul...nu e vorba aici de inocenta, ci de acea puritate a universului regasibila in fiecare dintre noi, dar pierduta in zorii unei zile apocaliptice...nu vreau sa fac poezie, e doar setea imensa de frumos, o sete de cunoastere si descoperire, de puritate si elementar...pentru ca oricat am ridica drapelul modernitatii, sufletul tipa naturaletea...si viata...si drumurile nesfarsite...drumuri de munte...drumuri unde inca florile si mugurii primaverii iti zambesc strategic pentru a te cuceri si a te ispiti, afara din lumea haosului...
miercuri, 6 aprilie 2011
Orasul tuturor posibilitatilor
Am fost, recent, in Sighetu Marmat iei. Un oras mai mic decat Baia Mare, dar, parca, cu oportunitati mai multe decat Baia Mare. In ceea ce priveste sportul, cel putin. Am vazut acolo un teren exterior de handbal si un complex sportiv pentru tenis de camp, unde pot juca toti iubitorii de sport. Ei bine, in Baia Mare nu prea exista asa ceva. Nu vorbesc de diferite baze particulare, unde poti face sport, dar la niste preturi pe care nu si le permite oricine. Noi, baimarenii, nu prea avem unde merge sa jucam fotbal, tenis, handbal, ceva care sa aduca a sport. Cunosc multe cazuri si mi s-a intamplat si mie cand, pentru a intra sa joc baschet in incinta unei scoli, a trebuit sa duc un “dar” portarului. O bere sau o suma de bani. Depinde de... preferinte. Ce sa mai spun ca devii clovnul tuturor daca te apuci sa alergi putin, chiar si in parc. Sunt chestiuni triste, legate de mentalitatea noastra, a romanilor. In Occident, nu prea vezi asa ceva. Autoritatile si nu numai trebuie sa incurajeze practicarea sportului, nu ca si o moda, ci pentru ca este sanatos. |
Abonați-vă la:
Postări (Atom)