Din lipsă totală de inspirație (uf!)

Azi penița, sau mai modern, tastatura, nu vrea să scrie. Bobițele de gânduri nu vor să mai picure pe altarul artei și al cuvântului. Această pustietate doare. O simt în brațe, în vârful unghiilor vopsite în roșul absurd al cochetăriei, în locul unde inima se întâlnește cu sufletul. Ce să îi fac, nu vrea și gata! Creionul s-a tocit, buzele s-au uscat, ochii s-au închis. Rămân doar urechile să cheme timid oaza de cuvinte, aduse pe unduirile suave ale muzicii. Brusc îmi amintesc de o carte. O carte mult iubită, pe care o țin strâns ascunsă în podgoriile fertile ale iubirii mele aprinse  față de CUVÂNT. O carte veche, considerată siropoasă de unii, dar adorată și genială pentru mine! O carte născută din întrebări, din încercările chinuite de a înțelege hora amăgitoare iscată între IUBIRE, VIAȚĂ și MOARTE. ”Wuthering Heights” sau ”La răscruce de vânturi” ( o traducere, zic eu, ușor în afara ideii principale a romanului), Emily Bronte (scuzați litera O, nu mai am răbdarea să caut simboluri pe tastatură)...Și îmi vine în minte un cântec...care parcă vine din altă lume...i-auzi magia versului...
Out on the wiley, windy moors
We d roll and fall in green
You had a temper, like my jealousy
Too hot, too greedy
How could you leave me?
When I needed to posses you? I hated you, I loved you too...

Bad dreams in the night
They told me I was going to lose the fight
Leave behind my wuthering, Wuthering heights

Heathcliff, its me, Cathy, come home
I am so cold, let me in-a-your window!

Oh it gets dark, it gets lonely
On the other side from you
I pine a lot, I find the lot
Falls through without you
I am coming back love, cruel Heathcliff, my one dream
My only Master

Too long I roam in the night
I am coming back to his side to put it right
I am coming home to wuthering
Wuthering Heights!

...promit să revin cu detalii despre carte....cu citate...nu mă pot abține:)

Găsite între pagini...

Numai foamea și
pierderea libertății pot degrada o ființă umană. (Marin
Preda, Cel mai iubit dintre pământeni)

Călător printre amintiri...

Lăpușul Românesc...

Teenage word drops...

(interview made by Jessica, interviewed- Rebeca)

1.Cum ti se pare tie Scoala
din Baiut?

“Educativa,
putin cam dezordonata si galagioasa, dar poti invata in ea”

2.Ce te-a impresionat
cel mai mult in aceasta scoala?

“Este greu…nimic in mod
special…”

3.O excursie facuta cu
scoala, cu clasa? Una de neuitat, mai speciala…

“O iesire simpla…nu ar
fi de “neuitat”

4.Unde?

“Prin comuna”

5.Cum ti se par
profesorii din scoala?

“Nu destul de
autoritari, dar veseli, competenti. Imi face placere sa invat impreuna cu ei”

6.Dar colegii?

“Cu jumatate din ei ma
inteleg bestial. In general cu fetele, foarte putini baieti. Cealalta jumatate
enervanti, galagiosi, dar distractivi”

7.Spectacole…banchete,
distractii…? Au fost? Sunt?

“De ziua copilului.
Acum cateva zile la ora de limba engleza. A fost foarte distractiv”

8.Materiile tale
preferate…

“Limba romana si
biologia”

9.De ce astea? Ti se
par mai usoare, sau din cauza profesorului?

“Limba romana mi se
pare o materie foarte interesanta si usoara, biologia in schimb din cauza
profesorului, este ok”

10.Ai avut vreodata
conflicte cu profesorii?

“Da. O singura data”

11.De obicei,
profesorii sunt agresivi cu voi, elevii?

“Nu. In nici un caz”

12.Prostioarele alea
micute pe care voi le faceti, sunt pedepsite?

“Asa si asa. Se mai iarta”

13.De catre cine?

“Diriginta atentioneaza
mai mult. Restul profesoriilor atentioneaza cu note de 2”

14.Cand sunteti
pedepsiti, sufera “toti pentru unul, si unul pentru toti” sau doar cel aflat in
cauza?

“Mai mult doar cel
aflat in cauza”

15.Atunci cand gresiti
unui profesor, invatator sau diriginte, va cereti scuze?

“De cele mai multe
ori…da…”

16.Scuzele sunt
acceptate? Sau totusi ramane o nota scazuta?

“Scuzele sunt
acceptate”

17.Exista vreun
professor/profesoara caruia sa ii poti vorbi deschis? Ii spui orice, indiferent
daca este legat de scoala sau nu.

“Nu. Din pacate nu”

18.Exista colegi/colege
care se “dau mari si tari” inaintea ta?

“Mda…ceva de genul…”

19.Crezi ca si sunt?

“Nu”

20.Astepti sa pleci din
scoala asta?

“Da”

21. De ce?

“Vreau sa se termine
anii, sa merg mai departe si sa imi construiesc un viitor”

HAI LA MUZEU!

Cu ocazia Zilei Internaționale a Muzeelor, în Baia Mare, pe data de 14 mai, toate muzeele din oraș au fost deschise publicului larg, intrarea la expozitii si manifestari fiind gratuită.  Includem aici Muzeul de Mineralogie, Muzeul de Istorie si Arheologie, Muzeul de Arta, Muzeul de Etnografie si Planetariul. Toate au fost deschise inclusiv noaptea, fiind declarată o noapte a muzeelor tipic băimăreană, cu torte aprinse, spectacole de teatru, parada de costume, expozitii etc. În sfârșit am simțit că orașul respiră artă, spiritualitate, creație. Sper doar ca și băimărenii care pur și simplu au umplut muzeele să fi simțit la fel și nu să fi venit doar de formă, așteptând mici și bere gratis sau cine știe ce alte nimicuri, cum ne-am obișnuit prea prost să primim doar pentru a le face pe plac unora. Am fost deosebit de plăcut surprinsă de modul în care a fost renovat Muzeul de Artă, domnul director Alexa primindu-ne cu deosebită căldură, iar exponatele fiind prezentate într-un mod mai mult decât artistic. Încăperile miroseau a cultură și am avut senzația că nu îmi ajung plămânii ca să inspir tooată această atmosferă atât de plăcută. Sălile, până nu demult goale, ale muzeelor din oraș, vibrau acum de viață, de curiozitate, de admirație și multă inspirație! Pe fețele vizitatorilor am citit plăcerea de a evada din lumea prea murdară a cotidianului și de a se propaga în alte universuri paralele, ale trecutului, ale culorilor, ale misterelor universului și pământului, ale tradițiilor și obiceiurilor. Am pășit în alt timp și spațiu. Doar o afirmație a unui concetățean de-al meu care se afla undeva în spate în drumul spre muzeu m-a făcut să mă întristez: ”Și când te gândești că nu am fost niciodată aici, deși locuiesc în Baia Mare de 40 de ani!”. Sper că domnul în cauză și nu numai a făcut un prim pas nu pentru a căuta distracție, ci un altfel de plăcere, pur personală și spirituală, și în același timp atât de colectivă, deoarece muzeele vorbesc despre noi într-o liniște supremă! Sper că această minunată zi  nu a fost pentru tineri un motiv de a fi din nou fashion (ceea ce din păcate am observat la unii) într-un stil mediocru, materialist, ci un bun pretext de a se culturaliza! Sper ca de acum înainte să nu mai găsesc din nou încăperile muzeelor goale, cum de multe ori le-am aflat, afundate într-o tăcere mormântală, deranjată doar uneori de tusea sau mirarea unui vizitator rătăcit pe acolo...

:)

SCUZATI GRESEALA...NU E DOMULUI, CI DOMNULUI...MY MISTAKE...:D

Multumesc Domnului (Chereches)

 

   Într-un sfârșit avem și noi, băimărenii, primar. Dupa lupte politice fără sens, după ce ne-am ales cu un fost primar-pușcăriaș, Baia Mare, sper, a ieșit la lumină. Peste 18.000 de băimăreni l-au votat pe Cătălin Cherecheș, care probabil prin șarmul său de necontestat și abilitățile comunicative a reușit să ne convingă. Poate că acest scurt post trebuia să iasă chiar după aflarea rezultatelor, când știrea încă mai era caldă, proaspăt scoasă din cuptorul mereu aprins al mass-mediei, dar am preferat să meditez mai întâi, să mai întreb, să mai verific motivele pentru care noul primar este dl Chereches. Nu cred că există băimărean, poate în afară de cei din jurul noului-ales, care să bage mâna în foc pentru el. Nici eu. Am fost destul de sceptică mergând la vot, mă simțeam mai ceva ca și bietul Cetățean Turmentat, zici că băusem câteva duști bune. Asta e, situația în țară ne ține în continuare într-o beție continuă, de nu mai știm nici pe ce parte să îmbrăcăm cămașa. Bietul civil merge la vot ca la îngropăciune, neștiind dacă ștampila pusă într-un colț sau altul îi va aduce bine sau rău. Din nefericire, în istoria noastră zbuciumată răul predomină așa că e și normal să fim mereu cu semnul întrebării deasupra capului. Pot să afirm că noul primar a câștigat și cu ajutorul Domului. O fi pus Cel de Sus  o vorbă bună și pentru el la votanți. O fi fost mai mult ca sigur preferatul Său, din moment ce Cherecheș a știut cum să vorbească cu oamenii, cum să fie în jurul lor. O campanie electorală de factură americană, very open minded să zicem așa, ceea ce e un plus. Bravo lui! Doar în cele sfinte scrie clar: Iubește-ți aproapele! Să vedem dacă domnul Cherecheș va dovedi că dragostea sa de oameni e una imensă, atât de puternică încât să uite de propriile sale interese și să pună binele public mai presus de dorințe de înavuțire și afirmare.

 Și acum, din moment ce fiecare avem dreptul să ne punem măcar o dorință când suflăm în lumânare (am suflat într-o grămadă, dar tot degeaba, ca tot românul), voi pune și eu una, care sper ca bunul domn primar să o îndeplinească într-un viitor cât mai apropiat, dacă e posibil: Faceți ceva cu cartierul, atît de faimosul, aclamatul, mirobolantul ”Hatvan”. Nu vrem să se construiască aici doar blocuri peste blocuri! Vrem drumuri mai bune, ceva verdeață (rectific, multă, foarte multă verdeață - pomi, flori etc) că ne asfixiem de atâta ciment comunist și pe cât posibil -știu că ați promis - rezolvarea situației unora dintre vecinii noștri mai tuciurii - nu fac discriminări! - pentru a ne putea păstra cartierul într-o stare cât de cât onorabilă! Toate cele bune! ...doar o băimăreancă (de când mă știu)

Me and the City...

Cheia succesului: comunicarea!

   Am participat de curând, în calitate de cadru didactic (tânăr, plin de speranță, dornic să învețe etc.) la un curs de formare profesională. Până aici, nimic ieșit din comun, din moment ce a participa la un asemenea seminar este ceva obișnuit pentru fiecare om dornic să se perfecționeze. Ceea ce m-a mirat a fost faptul că acest curs a fost gratuit, cel puțin pentru noi, personalul didactic. Uite că ministerul nostru de nimic mai mișcă din când în când, în ciuda aparențelor. Bine, mulțumită UE, că altfel ar fi vai și amar de noi! Am recâștigat astfel speranța aproape pierdută, la o vârstă atât de fragedă (să îți pierzi speranța la 25 de ani e de-a dreptul nemilos din partea soartei!), că mai există speranțe și pentru țara noastră, pentru cultură și mai ales pentru generațiile care vor veni. Școala nu înseamnă numai cazuri de delincvență juvenilă, de profesori frustrați, de lipsă de interes față de tot ceea ce înseamnă cunoștințe. Descopăr zi de zi, profesând într-o astfel de instituție de învățământ, că există și copii talentați, dornici să cunoască, să știe, să descopere, precum și colegi altruiști, pregătiți pentru munca în echipă, capabili și bine pregătiți.
   Astfel, cursul la care am fost prezentă se numește ”Dezvoltarea profesională a cadrelor didactice prin activități de mentorat”, care face parte din proiectul cu același nume. Acesta este selectat în cadrul Programului Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane  2007-2013 (POS DRU) și finanțat din Fondul Social European. Proiectul este derulat pe o perioadă de trei ani (2008-2011), fiind implementat în parteneriat cu Educația 2000+ Consulting și Millenium Design Group.  Proiectul își propune să desfășoare activități de mentorat la nivelul școlii, contribuind astfel în mod direct la îmbunătățirea calificării cadrelor didactice și a formatorilor și acordându-le acestora un sprijin semnificativ în carieră. Obiectivul general al proiectului este de a asigura accesul la un învățământ de calitate pentru elevii din localitățile defavorizate prin intermediul dezvoltării profesionale continue a cadrelor didactice din învățământul obligatoriu. Un demers bine venit, spun eu, având în vedere faptul că, din păcate, calitatea reală a învățământului a scăzut dramatic în ultimii ani, în special datorită reformelor haotice, a schimbărilor repetate de legi și a unui sistem obosit, care prea puțin favorizează continuitatea cadrelor didactice, motivarea absolvenților și a celor deja angrenați în el, precum și crearea de condiții elevilor, ajungându-se din păcate la desființări de școli - care au ca rezultat impunerea navetei, uneori mult prea obositoare pentru cei mici- și spații insuficient adaptate procesului.

    Am invățat în cadrul proiectului să muncesc în echipă, descoperind că a comunica este deosebit de important pentru a realiza lucruri bune, utile și interesante. Mi-am întărit ideea că rolul profesorului e de a stimula în primul rând dorința de învățare și de autocunoaștere a elevilor. Educația în școală trebuie să vizeze ansamblul personalității elevului, atât din punct de vedere cultural, cât și afectiv, motivațional, volitiv, atitudinal, să-i susțină eforturile, să-i lărgească interesele, să-i optimizeze procesul de învățare. Am învățat că există educatori, învățători și profesori buni, oameni iubitori, implicați în ceea ce fac. Consider că în cadrul unor asemenea cursuri nu informațiile sunt temelia, ci oamenii, factorul uman care însuflețește fiecare activitate. Ar fi păcat ca tot ceea ce aceștia au construit, unii în zeci de ani, să nu aibă ecou în viitor! E timpul să investim în oameni, nu în ministere, nu în guverne, nu în politică și jocuri murdare de culise, nu în afaceri de miliarde de euro! După cum spunea Valeriu Sterian, ”Nimic fără oameni...”...

 

Animal Planet

Living in a cage of broken sorrow, we drag our living through this world, trying to find answers to the eternal question of existence...curiosity is our little space to freedom...searching the cold steel of the gates we see the shadow of the sun and we still wonder...are we miracles of life or simply inhabitants of a cruel and prisoned animal planet?

Minunata Prelucă Nouă...the elvenpath...

În unele cazuri cuvintele nu au nevoie să fie prezente...