city of love...

Din rău în mai rău: avem rezultate...pe sistem!

Vai de capul nostru ce am ajuns! Rezultatele dezastruoase de la bac nu ar trebui să mai mire pe nimeni, având în vedere că învățământul nostru e buctat de ani de zile, iar de când stăm sub umbrele portocalii - a se înțelege, nu fac discriminări politice, acesta e adevărul - mai rău ne plouă. Și cum să fie altfel, când tocmai zilele trecute mi-am petrecut vreo 4 ceasuri ale zilei stând la o coadă infernală (pentru a cita pe cineva din sală), pentru a-mi corecta greșelile de pe fișa de înscriere la un nenorocit de examen, evident nu făcute de mine, ci tocmai de cei care ar fi trebuit să aibă grijă la cum sunt trecuți candidații în calculator. Cei care au stat la coadă au fost cei cu...erorile. Din moment ce sala era plină, este clar că cei care erau responsabili cu fișele au dormit! O biată femeie se ocupa de toți candidații. Mă gândesc în ce hal o fi ajuns acasă, din moment ce lua în primire câte 150 de oameni pe zi, dacă nu mai mult. De parcă azi, în secolul vitezei și al informaticii, o școală - nu mai zic care - ar deține un singur calculator. Haos total pentru salarii de nimic și rezultate pe măsură. Îmi pare rău dacă nu ne-am făcut meseria cum trebuie, noi dascălii, și din cauza noastră au căzut la datorie atâția viitori eminenți absolvenți de universitate. Dar nu știu cum să zic, pe vremea când dădeam eu bacul aveam ceva lecturi la portofoliu, nefiind o tocilară, ba chiar o rebelă. Și am trecut primul test important al vieții cu brio. Fără fițuici, fără camere de filmare, fără talk-showuri interminabile despre același subiect! Și totuși, fără diploma cumpărată, iacă unde am ajuns...să depun dosare peste dosare, să stau la ședințe publice mai rele ca războaiele mondiale unde certurile ca între țațe nu se mai termină, toate pentru un post de...respectabil dascăl....poate e frustrare tot ce scriu aici...dar și frustrările se nasc până la urmă din lipsuri și nedreptăți...

dare or not? only forever...

Am vazut zilele trecute un film (Jeux d enfants) care cel puțin pe mine nu m-a impresionat. Ideea este că toți prietenii îl laudă, că wow ce super e, că e altfel, așa și pe dincolo etc. Adevărul e că nu am nimic contra lui, nu vreau să fiu o înverșunată doar așa din ideea de a scrie ceva. Pur și simplu nu mi-a plăcut. Actori ok - pe Marion Cotillard am vazut-o superbă în La vie en rose - iar protagonistul perfect de drăguț pentru un film romantic. Nu sunt absurdă, happy-end-urile nu mă atrag neapărat, prefer un sfârșit bun, plin de substanță. Ideea e că, fiind o romantică foarte convinsă, romantismul din film nu m-a convins deloc. Doi tineri, prieteni din copilărie, încep un joc prostesc, un fel de provocare, mai mult decât adevăr, care îi va ține toată scurta lor viață. Și astfel trec anii, cei doi fac nebunii de invidiat de cei plictisiți de viața lor comună, dar ajungă să petreacă câteva ore împreună odată la câțiva ani, doar din cauza pariului. Lumea se învârte rapid în jurul lor, cei doi se căsătoresc, dar nu unul cu altul, cum fiecare visător s-ar aștepta, ci se îndepărtează penibil de cuplul pe care l-ar fi putut forma. Poate că cei doi fug iremediabil de acea necăjitoare singurătate în doi, de sinuosul drum al monotoniei conjugale. În fine, merită totuși să trăiești nefericit dorindu-ți fericirea pe care o ai la doi pași și pe care liniștit o poți prinde de mână de peste drum? Sau tocmai acesta e paradoxul, de a fi fericit prin absența a ceea ce îți dorești atât de mult, știind că poți avea, dar totuși te provoci de a rezista în fața ispitei. Cei doi sfârșesc prin a se sinucide într-un mod pe cât de emoționant touși - prinși îmbățișați într-o structură de beton, practic zidiți - pe atât de terifiant. Din același joc stupid, aceleași provocări. Poate că sunt eu de vină că nu mi-a plăcut filmul. Poate că nu am curajul de a trăi asemenea provocări. Știu doar că odată ce iubirea m-a prins de guler, subtil sau brutal, nu îi mai dau drumul, pentru că tocmai iubirea pe care o pot ține zilnic de mână mă face să mă simt copil. Nu vreun joc, nu vreun vis...

Din lipsă totală de inspirație (uf!)

Azi penița, sau mai modern, tastatura, nu vrea să scrie. Bobițele de gânduri nu vor să mai picure pe altarul artei și al cuvântului. Această pustietate doare. O simt în brațe, în vârful unghiilor vopsite în roșul absurd al cochetăriei, în locul unde inima se întâlnește cu sufletul. Ce să îi fac, nu vrea și gata! Creionul s-a tocit, buzele s-au uscat, ochii s-au închis. Rămân doar urechile să cheme timid oaza de cuvinte, aduse pe unduirile suave ale muzicii. Brusc îmi amintesc de o carte. O carte mult iubită, pe care o țin strâns ascunsă în podgoriile fertile ale iubirii mele aprinse  față de CUVÂNT. O carte veche, considerată siropoasă de unii, dar adorată și genială pentru mine! O carte născută din întrebări, din încercările chinuite de a înțelege hora amăgitoare iscată între IUBIRE, VIAȚĂ și MOARTE. ”Wuthering Heights” sau ”La răscruce de vânturi” ( o traducere, zic eu, ușor în afara ideii principale a romanului), Emily Bronte (scuzați litera O, nu mai am răbdarea să caut simboluri pe tastatură)...Și îmi vine în minte un cântec...care parcă vine din altă lume...i-auzi magia versului...
Out on the wiley, windy moors
We d roll and fall in green
You had a temper, like my jealousy
Too hot, too greedy
How could you leave me?
When I needed to posses you? I hated you, I loved you too...

Bad dreams in the night
They told me I was going to lose the fight
Leave behind my wuthering, Wuthering heights

Heathcliff, its me, Cathy, come home
I am so cold, let me in-a-your window!

Oh it gets dark, it gets lonely
On the other side from you
I pine a lot, I find the lot
Falls through without you
I am coming back love, cruel Heathcliff, my one dream
My only Master

Too long I roam in the night
I am coming back to his side to put it right
I am coming home to wuthering
Wuthering Heights!

...promit să revin cu detalii despre carte....cu citate...nu mă pot abține:)

Găsite între pagini...

Numai foamea și
pierderea libertății pot degrada o ființă umană. (Marin
Preda, Cel mai iubit dintre pământeni)

Călător printre amintiri...

Lăpușul Românesc...

Teenage word drops...

(interview made by Jessica, interviewed- Rebeca)

1.Cum ti se pare tie Scoala
din Baiut?

“Educativa,
putin cam dezordonata si galagioasa, dar poti invata in ea”

2.Ce te-a impresionat
cel mai mult in aceasta scoala?

“Este greu…nimic in mod
special…”

3.O excursie facuta cu
scoala, cu clasa? Una de neuitat, mai speciala…

“O iesire simpla…nu ar
fi de “neuitat”

4.Unde?

“Prin comuna”

5.Cum ti se par
profesorii din scoala?

“Nu destul de
autoritari, dar veseli, competenti. Imi face placere sa invat impreuna cu ei”

6.Dar colegii?

“Cu jumatate din ei ma
inteleg bestial. In general cu fetele, foarte putini baieti. Cealalta jumatate
enervanti, galagiosi, dar distractivi”

7.Spectacole…banchete,
distractii…? Au fost? Sunt?

“De ziua copilului.
Acum cateva zile la ora de limba engleza. A fost foarte distractiv”

8.Materiile tale
preferate…

“Limba romana si
biologia”

9.De ce astea? Ti se
par mai usoare, sau din cauza profesorului?

“Limba romana mi se
pare o materie foarte interesanta si usoara, biologia in schimb din cauza
profesorului, este ok”

10.Ai avut vreodata
conflicte cu profesorii?

“Da. O singura data”

11.De obicei,
profesorii sunt agresivi cu voi, elevii?

“Nu. In nici un caz”

12.Prostioarele alea
micute pe care voi le faceti, sunt pedepsite?

“Asa si asa. Se mai iarta”

13.De catre cine?

“Diriginta atentioneaza
mai mult. Restul profesoriilor atentioneaza cu note de 2”

14.Cand sunteti
pedepsiti, sufera “toti pentru unul, si unul pentru toti” sau doar cel aflat in
cauza?

“Mai mult doar cel
aflat in cauza”

15.Atunci cand gresiti
unui profesor, invatator sau diriginte, va cereti scuze?

“De cele mai multe
ori…da…”

16.Scuzele sunt
acceptate? Sau totusi ramane o nota scazuta?

“Scuzele sunt
acceptate”

17.Exista vreun
professor/profesoara caruia sa ii poti vorbi deschis? Ii spui orice, indiferent
daca este legat de scoala sau nu.

“Nu. Din pacate nu”

18.Exista colegi/colege
care se “dau mari si tari” inaintea ta?

“Mda…ceva de genul…”

19.Crezi ca si sunt?

“Nu”

20.Astepti sa pleci din
scoala asta?

“Da”

21. De ce?

“Vreau sa se termine
anii, sa merg mai departe si sa imi construiesc un viitor”